sau

    Temptation Island – Insula Iubirii Sezonul 3 Episodul 11
    Temptation Island – Insula Iubirii Sezonul 3 Episodul 11 FULL – INTEGRAL – 10 iulie 2017

    Petrecerea din seara cu numărul 9 de pe “Insula Iubirii” îl face pe Aurel să cedeze! Alcoolul, distracţia, dar mai ales Maria îl dezarmează pe concurent, spre dezamăgirea Alexandrei. “Vreau să îşi asume noua relaţia. Eu m-am resemnat, ştiu că ne vom despărţi. Nu mă mai gândesc la împăcare, îmi doresc doar să vorbesc cu el”, a spus Alexandra la bonfire.

    După zile întregi în care ispita a încercat orice pentru a o face pe Bianca să cedeze, concurenta renunţă la inhibiţii şi alege să petreacă o noapte împreună cu Sorin în aceeaşi cameră.

    Ajutată de Sorin, Bianca începe să îşi dea seama de minusurile din relaţia cu Liviu şi realizează că este momentul să schimbe ceva. “Mi-am dat seama că trebuie să mă gândesc la mine şi la viitorul meu. Am înţeles multe lucruri şi nu regret că am venit aici. Sunt fericită!”, spune Bianca.

    Cum se apropie cu paşi repezi finalul emisiunii, două dintre ispitele feminine au părăsit Thailanda. Este vorba despre Anuryh şi Cătălina. Radu, însă, decide să îi joace o farsă lui Aurel.

    Diana, la primele ore ale dimineții, se plimbă singură pe plajă fără să-și găsească liniștea. ”M-a făcut din om, neom”, este prima reacție a concurentei atunci când vorbește despre fostul ei iubit. “Mă doare că a plecat. Am o stare de nervi aşa, nu e bine aici fără el. Andy trebuia să fie aici lângă mine. O să merg până în pânzele albe ca să fiu cu el, nu renunţ aşa uşor. În sfârşit am găsit un om căruia îi pasa de mine. Vreau să îl am alături pentru toată viaţa. Mor de dragul lui”, a spus Diana, devastată fiind de plecarea iubitului ei.



    Odată reîntors pe “Insula Iubirii”, Andy primeşte o veste care îl uimeşte: Diana îi povesteşte că a fost însărcinată cu Ben, cu doar câteva luni înainte de intrarea în emisiune. “Am fost însărcinată cu el, dar a fost o sarcină cu probleme. Atunci mi s-a luat de el. Mi-a fost foarte greu… Am suferit mult. Am trăit cel mai groaznic moment din viaţa mea. El nu a fost lângă mine atunci”, a spus Diana.

    Ziua lui “Rămas bun!” a venit pentru insula fetelor. Marco şi Alex au părăsit Thailanda, spre dezamăgirea fetelor.

    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: 6.6/10 (21 votes cast)
    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: +3 (from 3 votes)
    Temptation Island - Insula Iubirii Sezonul 3 Episodul 11, 6.6 out of 10 based on 21 ratings
    Categorii: Video Emisiune

    One Response so far.

    1. Craig says:

      Tematica emisiuni a fost apreciata pentru scopul ei bine definit ;
      Dar sa o aduci pe Deea după ce la înșelat pe cristi cu Tomita,ulterior in urma concluziilor Ispitelor alee lui Deea si a conduceri emisiuni Cristi a fost vinovat…In concepția mea susțineți imoralitatea,exagerați greșelile ,si plasați vina pe PERSOANA CARE “FACE”CEL MAI PUTIN RATING;
      ( Alegeți cu atenție cuplurile care oricum vor ceda pentru ca ulterior sa fie vinovați bărbați ca nu știu sa se comporte )
      Asta mi se pare imoral si fals si incorect ;
      LIVIU este vinovat ca iubita lui la înșelat cu Sorin fiindcă …așa credeți voi exagernadui problemele ; ( deși toate cele 3 cupluri de care voi vorbi erau foarte iubărețe si era totul roz ,pana când Antena 1 și-a dat seama cum stau lucrurile )
      DIANA victima lui BEN de când la văzut pe ANDI,inițial era totul ok ( ea nu a fost deloc ok la nici un capitol ) dar relația lor se declara așa ;
      Acum DIANA este înțeleasă si apreciata findca va face RATING;
      Cazul lui Hamude a fost perfect ( omul sa exteriorizat o țara întreaga la susținut iar ea chiar nu făcea RATING părea doar drogata )
      PENIBILA si ea si Emisiunea voastră

      VA:F [1.9.16_1159]
      Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
      VA:F [1.9.16_1159]
      Rating: +6 (from 6 votes)

    Leave a Reply


    Temptation Island Romania Video