Temptation Island – Insula Iubirii Sezonul 1 Episodul 7
    Temptation Island – Insula Iubirii Sezonul 1 Episodul 7 FULL – INTEGRAL – 7 iunie 2015

    Emoționat, îndrăgostit până peste cap de Petra, dar și speriat de anvergura pe care au căpătat-o relațiile dintre fete și ispitele masculine, Ovidiu hotărăște să riște totul, înarmat doar cu două lucruri de preț: dragostea pentru iubita lui și inelul pe care i l-a pregătit încă din țară. Sub ochii înduioșați ai lui Radu Vâlcan, Ovidiu va rosti marea întrebare, iar Petra nu va ezita. Ce își spun cei doi, care este rețeta fericirii lor și cine este primul invitat la nuntă, vom afla cu totii urmărind ediția din aceasta duminică a reality show-ului „Temptation Island – Insula iubirii”.

    Deea decide să își deschidă inima și să spună adevărul despre relația ei cu Tomiță, ispita masculină. „Între noi doi s-a format deja o relație, una nebună” a spus concurenta. Aceasta a menționat că se simte foarte bine și că se simte foarte relaxată. Tânăra se pare că a uitat complet de iubitul ei Cristi. Cei doi devin tot mai des protagoniștii unor scene de-a dreptul fierbinți. Nici Cristi nu se lasă cuprins de durere, ci se consolează în compania Anei.

    Andreea și Matei au profitat puțin de neatenția celor din jur și s-au retras într-un loc mai intim, pentru a discuta. Crezând că microfoanele sunt închise, Andreea începe să facă dezvăluiri incredibile. Concurenta a spus că relația ei nu merge foarte bine și se află pe marginea prăpastiei. Andreea a mai spus că îi place de Matei, dar că e puțin confuză de ceea ce se întâmplă. „Mă frustrează că nu pot să te sărut. Dacă te mai joci cu limbuța aia…”, asta i-a spus ispita Andreei.

    Scene fierbinți pe „Insula iubirii”! Se pare că atracția dintre Deea și Tomiță devine tot mai mare, iar cei doi cad cad pradă pasiunii. În timp ce Deea se afla în duș, Tomiță intră în camera tinerei și începe să vorbească cu ea. „Ești goală?” a spus acesta curios. În scurt timp, Tomiță cedează atracției și intră peste Deea în baie. În scurt timp încep să se audă gemetele de plăcere ale concurentei.

    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: 6.5/10 (2 votes cast)
    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: -1 (from 1 vote)
    Temptation Island - Insula Iubirii Sezonul 1 Episodul 7, 6.5 out of 10 based on 2 ratings
    Categorii: Video Emisiune

    One Response so far.

    1. Mihaela says:

      Parerea mea este ca Ovidiu este un barbat minunat,este cu adevarat barbat din toate punctele de vedere. Un barbat nu si-ar lasa iubita…nu ar permite…sa cada prada rusinii.
      Faptul ca a decis sa opreasca testul a demontrat ca o iubeste cu adevarat si nu vrea sa o piarda.
      Cat despre Deea,eu cred ca ea isi dorea de mult timp sa se desparta de Cristi…asa cum a si spus…dar nu a avut curajul si taria necesara avand in vedere ca acesta plangea… cred ca oarecum,Deea s-a folosit de aceasta emisiune ca sa il ajute pe Cristi sa treaca mai usor de despartire.
      Sunt doar parerile mele si atat.

      VA:F [1.9.16_1159]
      Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
      VA:F [1.9.16_1159]
      Rating: +1 (from 1 vote)

    Leave a Reply


    Temptation Island Romania Video

    • Temptation Island Romania Sezonul 4 – 2018

      Din 3 septembrie 2018 incepe sezonul 4 al celui mai asteptat reality show tv “Temptation Island – Insula Iubirii”. Cine se va lasa prada ispitei si cine va rezista? Show prezentat de Radu Valcan.

    • Temptation Island Romania 2018

    • Temptation Island Romania Reluare

      Urmariti aici reluarea show-ului Temptation Island – Insula Iubirii, inregistrarea video pe www.TemptationIslandRomania.com In fiecare duminica si luni de la ora 20:00, Sezonul 4 – 2018.

    • Info Site

      Acest site nu reprezinta si nu este sustinut in nici un fel de catre Antena Grup & Postul Tv Antena1. Clipurile video pe care le vedeti aici, nu sunt gazduite de catre acest site, ele sunt postate gratuit pe internet si incluse in aceste pagini folosind optiunea embeded.