5


    partea a 2-a


    Temptation Island – Insula Iubirii Sezonul 5 Episodul 15
    Temptation Island – Insula Iubirii Sezonul 5 Episodul 15 FULL – INTEGRAL – 29 iulie 2019

    Cel de-al 15-lea episod al emisiunii ”Insula Iubirii” a scos la iveală un secret uluitor din trecutul lui Eusebiu și a arătat adevărata față a lui Adrian, fostul iubit al Denisei.

    Împins de mesajul transmis de Teodora, Eusebiu a recunoscut că a înșelat-o. Și nu o singură dată, ci de mai multe ori, pentru că nu ”se simțea bine cu ea: ”A găsit un colț de prezervativ. Îl folosisem cu o prostituată. Nu era pentru prima oară.”, a spus el.

    De asemenea, Adrian a fost în centrul atenției, întrucât sătule de felul în care se comporta cu ele, Dana și Maria, ispite la ”Insula Iubirii”, au pus la punct un plan bine stabilit pentru a-l demasca.

    1

    Astfel, ele au arătat că acesta se ”juca” cu amândouă și ar fi făcut orice ca să bifeze o relație amoroasă cu Maria, care avea să-i aducă un plus de notorietate: ”Am avut 150 de femei. Niciuna nu mi-a reproșat ceva. Nu am avut plângeri.”, a mărturisit el.

    Ulterior, Maria l-a umilit: ”Până unde voiai să te umilești ca să fii cu mine în pat? Ești zero barat!”, l-a întrebat ea fără să mai stea pe gânduri.

    Geanina și Denisa au avut, de asemenea, o nouă întrecere spre inima lui Andi, iar fosta iubită a lui Adrian a fost certată după ce a îmbătat-o pe Geanina. ”E în stare să calce pe cadavre.”, a spus Diana când a văzut ce a făcut Denisa.

    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: 7.2/10 (19 votes cast)
    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: +2 (from 2 votes)
    Insula Iubirii Sezonul 5 Episodul 15, 7.2 out of 10 based on 19 ratings

    Leave a Reply


    Temptation Island Romania Video

    3

    Insula Iubirii Sezonul 5...

    Posted on Sep - 12 - 2019

    1 Comment

    Insula Iubirii Sezonul 5...

    Posted on Sep - 3 - 2019

    2 Comments

    Insula Iubirii Sezonul 5...

    Posted on Sep - 3 - 2019

    0 Comment

    Insula Iubirii Sezonul 5...

    Posted on Aug - 23 - 2019

    3 Comments

    Insula Iubirii Sezonul 5...

    Posted on Aug - 17 - 2019

    1 Comment

    Temptation Island – Insula...

    Posted on Apr - 26 - 2015

    7 Comments

    Temptation Island – Insula...

    Posted on May - 19 - 2016

    7 Comments

    Primele imagini cu Ispitele...

    Posted on Apr - 23 - 2017

    2 Comments

    Insula Iubirii Sezonul 5...

    Posted on Jun - 3 - 2019

    5 Comments

    Insula Iubirii Sezonul 5...

    Posted on Apr - 29 - 2019

    5 Comments

    • Temptation Island Romania Sezonul 5 – 2019

      Din 22 aprilie 2019 incepe sezonul 5 al celui mai asteptat reality show tv “Temptation Island – Insula Iubirii”. Cine se va lasa prada ispitei si cine va rezista? Show prezentat de Radu Valcan.

    • Temptation Island Romania 2019

    • Temptation Island Romania Reluare

      Urmariti aici reluarea show-ului Temptation Island – Insula Iubirii, inregistrarea video pe www.TemptationIslandRomania.com In fiecare luni de la ora 20:00, Sezonul 5 – 2019.

    • Info Site

      Acest site nu reprezinta si nu este sustinut in nici un fel de catre Antena Grup & Postul Tv Antena1. Clipurile video pe care le vedeti aici, nu sunt gazduite de catre acest site, ele sunt postate gratuit pe internet si incluse in aceste pagini folosind optiunea embeded.