Filmarile la noul sezon s-au terminat la inceputul lunii februarie, acum urmeaza partea de procesare, editare si montare. Se pare ca sezonul cu numarul 3 din emisiunea Insula Iubirii este programat sa inceapa in luna aprilie 2017. Se anunta un sezon incendiar (socant, asa cum l-a caracterizat Radu Vâlcan)!

    Luna in care s-au efectuat filmarile a fost o lună de emoţii, surprize şi situaţii-limită, atât pentru cele cinci cupluri care au vrut să-şi testeze încrederea în Thailanda, cât şi pentru echipa de producţie.

    La intoarcerea de pe insula fierbinte, Radu Vâlcan s-a arătat şocat de modul în care s-au derulat lucrurile între concurenţi şi ispitele lor.

    Radu Vâlcan s-a întors istovit din Thailanda, unde s-au derulat filmările pentru cel de-al treilea sezon din “Insula iubirii”.

    Deşi are experienţa a două sezoane fierbinţi, Radu a fost surprins de ce s-a întâmplat pe platourile de filmare. La fel, întreaga echipă. Cele cinci cupluri alese să-şi testeze fidelitatea şi sentimentele, departe de casă, s-au dezlănţuit în faţa camerelor.

    „Oamenii au venit acolo să se distreze, au venit să se simtă bine, dar odată ajunşi acolo s-au descoperit pe ei înşişi şi şi-au făcut o evaluare după câteva zile, apoi au putut să îşi evalueze propriile relaţii şi de acolo a mai fost un singur pas până la ceea ce s-a întâmplat”, a dezvăluit Radu Vâlcan pentru Observator.

    Suntem tare curiosi sa vedem ce ne aduce acest nou sezon din reality show-ul “Insula iubirii”.

    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: 7.8/10 (32 votes cast)
    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: +4 (from 6 votes)
    Insula Iubirii Sezonul 3 - Noutati, 7.8 out of 10 based on 32 ratings
    Categorii: Video Emisiune

    One Response so far.

    1. Nemet says:

      Aceasta emisiune ne ajuta sa ne identificam cu propria persoana sau relatie de cuplu,fie ca am suferit sau nu,fie ca suntem critici sau doar observatori,ca o fi sau nu reala,aceasta difuzare televizata ofera sansa fiecaruia dintre noi de a privi lucrurile dintr o alta perspectiva insa doar cel obiectiv va reusi sa si insuseasca morala care se desprinde din emisiune:de a avea maturitatea si toleranta de a accepta sau a pierde iubirea unei persoane!

      VA:F [1.9.16_1159]
      Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
      VA:F [1.9.16_1159]
      Rating: 0 (from 0 votes)

    Leave a Reply


    Temptation Island Romania Video